Altfel despre simboluri

Wednesday, July 31, 2013
By Tudor

de Lubicz

Schwaller de Lubicz, Symbol and the Symbolic. Ancient Egypt Science and the Evolution of Consciousness, Inner Traditions International
Citesc în vara asta o altă carte mică şi profundă (cum şi Study of Numbers a fost), aşa cum numai Schwaller de Lubicz putea să scrie. Spune, de altfel, prefaţatorul: “Scrierile lui de Lubicz sunt ca o sinapsă între aceste două polarităţi ale inteligenţei şi veţi descoperi cum o expunere clară, logică, fie ea despre arhitectură, ştiinţă sau mitologie, va aluneca brusc şi se va extinde într-un spaţiu al gândurilor cu o calitate extra-raţională, în care înţelesuri simultane parcă le înţelegem, dar nu mai sunt accesibile minţii noastre raţionale”.
Dacă o doriţi, o puteţi comanda de la books-express.ro
Aveţi mai jos câteva idei din prefaţa traducătorului, Robert Lawlor. Nu m-am străduit să le comentez prea mult şi nici n-am precizat clar unde am făcut asta, iar traducerea mea ţine, mai degrabă, de categoria “idei principale”.

Simbolul este o metodă de a transmite într-un mod precis cunoaşterea supraraţională şi viziunea intuitivă, aşa cum o face ştiinţa sacră. Dacă Fritjorf Capra susţine că putem prin metodele ştiinţifice contemporane să trecem direct la o ştiinţă cu dimensiuni spirituale, Schwaller de Lubicz neagă această posibilitate, subliniind că înţelegerea ştiinţei sacre necesită o transformare a minţii care va schimba profund raportul nostru faţă de cunoaştere şi formele ei de exprimare.
În Egiptul Antic ceea ce numim astăzi cultul primitiv al animalelor nu era o adorare a animalului în sine, ci o consacrare/adorare a funcţiilor vitale pe care animalul le întrupa. Şacalul sfâşie prada, o îngroapă şi nu o mănâncă până când nu a putrezit. Din acest comportament real, observabil, provine simbolul unui proces fizic, dar şi metafizic, digestia. Digestia este unul din procesele universale prin care orice fiinţă naturală trece (celelalte sunt creşterea, asimilarea, coagularea, descompunerea, transformarea). Ştiinţa Egiptului Antic ne învaţă că nici o fiinţă nu poate începe procesul care va duce la renaştere înainte ca trupul să i se dezintegreze. Anubis, zeul cu cap de şacal, este înfăţişat conducând sufletele celor decedaţi în etapele inferioare ale transformării, dwat.
Şacalul este şi simbolul judecăţii, deoarece, în timp ce mănâncă, realizează o separare între elementele capabile de o evoluţie viitoare şi elementele care sunt intransmutabile în ciclul lor prezent. Digestia este un proces distructiv, este o analiză, o separare în elemente constituente. Mintea noastră analitică este un şacal ca funcţie. Dezintegrăm nu doar atomii materiei, ci şi instituţiile sociale, fundamentul psihologic a ceea ce suntem, ca şi religia şi învăţăturile spirituale. Dar poate că facem această desacralizare în armonie cu legile naturii, acolo unde moartea vechiului dă naştere noului.
În acest fel simbolul este o reprezentare materială a unor funcţii şi calităţi imateriale. Schwaller de Lubicz nu propune abandonarea facultăţilor raţionale în favoarea extazului, ci o integrare a acestora cu o cunoaştere mai înaltă, înnăscută. O percepere spirituală a matematicii. Ceea ce va presupune o utilizare a simbolurilor pentru a sintetiza cele două moduri complementare de gândire pe care le manifestăm.

Comments are closed.

Litera.ro