Întâmplări fericite, interviu cu Don Beckett

Thursday, February 11, 2010
By Tudor


Î: Când te-ai gândit să devii scriitor? A fost cineva care te-a îndemnat?
R: Întotdeauna am simţit nevoia să scriu. Îmi amintesc că mereu am avut probleme la şcoală pentru că scriam prea bine. Profesorii mă acuzau că am plagiat, sau că altcineva îmi făcuse temele! Pe atunci, mama mea m-a încurajat mult în această direcţie. Economisisem ceva bani (cam 60 USD) şi voiam să cumpăr o canoe. Mama mi-a amintit că trăiam într-un deşert, în nord-vestul statului Colorado, înconjuraţi de mii de acri de mărăcini, şi m-a convins să cumpăr mai bine o maşină de scris.

Î: Ce te-a decis să scrii cartea asta?
R: Mi s-a cerut să o scriu. Altfel nici nu m-aş fi gândit la aşa ceva.

Î: Ai o poveste despre scrierea ei?
R: Totul este un şir de întâmplări fericite: cartea, primirea informaţiilor care m-au condus la ea, ca şi istoria carierei mele în Reiki. Ce mi-a deschis ochii asupra acestui punct de vedere diferit referitor la Reiki, faţă de modelul standard american, a fost participarea absolut din noroc la conferinţa Usui Reiki Ryoho International din 1999. Căutasem, timp de opt ani, un maestru de la care să primesc gradul al III-lea şi în acel an, absolut întâmplător, am găsit unul. Amândoi eram voluntari în Distant Healing Network şi priveam Reiki într-un mod asemănător. Ne-a întâlnit în New York şi am primit măiestria lângă cascada Niagara. Pe urmă ea mi-a spus despre conferinţa ce urma să se desfăşoare peste câteva luni. Urma să aibă loc la Vancouver, în Canada, şi puteau să participe doar maeştrii Reiki pe linia de iniţiere a celui care organiza conferinţa. Din fericire, maestrul meu era pe acea linie, aşa că mi s-a permis participarea.

Ce făcea atât de deosebită conferinţa era participarea unui maestru japonez, membru al Usui Reiki Ryoho Gakkai din Tokio, maestrul Hiroshi Doi. Însăşi existenţa Usui Gakkai de abia fusese descoperită de restul lumii, iar Hiroshi Doi era singurul membru care dezvăluia ceva restului lumii (şi, din câte ştiu, şi azi, după zece ani, lucrul a rămas valabil).

Tot ceea ce am primit de la maestrul Doi m-a inspirat. Informaţiile oferite de el răspundeau întrebărilor pe care toţi ni le puneam şi confirmau ceea ce toţi simţisem – că tot ceea ce oamenii învăţaseră despre Reiki, via Hawayo Takata, conţinea inexactităţi şi informaţii false.

Întors de la conferinţă, m-am apucat să scriu propriul meu manual de Reiki, în care includeam şi informaţiile primite de la Hiroshi Doi. Pe urmă, cam peste un an, am primit ceva şi mai uluitor: un email de la un maestru britanic, de care nu mai auzisem până atunci, Taggart King. Din câte îmi amintesc, îmi scria pentru că ştia de participarea mea la conferinţă. În email erau câteva lucruri despre Reiki venite din Japonia, şi pe care el considera că m-ar putea interesa.

Ce-mi scria era mai mult decât interesant, mă simţeam ca un arheolog care descoperea veriga lipsă! Erau informaţii de la o călugăriţă budistă (avea 106 ani pe atunci) din Japonia care învăţase chiar de la Mikao Usui! Taggart King avea informaţiile de la un alt maestru britanic, Chris Marsh. Chris învăţase artele marţiale japoneze, dar şi Reiki, şi vizitase Japonia ani la rândul. Vorbea fluent japoneza şi era el însuşi budist, iar maestrul lui de arte marţiale îl prezentase călugăriţei. Era o rudă a soţiei lui Mikao Usui şi-i fusese prezentată cu numele Suzuki-san.

Ce-mi scria Taggart King erau lucrurile aflate de Chris Marsh de la Suzuki-san. Ea îl învăţase pe Chris ce aflase de la Mikao Usui însuşi pe la începutul secolului trecut. Chris spusese totul lui Taggart King şi unui alt maestru britanic, Andrew Bowling, care fusese şi unul dintre organizatorii conferinţei din Vancouver. Mă întâlnisem acolo cu Andy şi simţisem că suntem apropiaţi. Cred că de la Andy a avut Taggart King ideea de a-mi scrie şi de a-mi trimite acele informaţii tocmai mie!

În 2001, Chris Marsh s-a întors în Japonia şi a fost prezentat altor unsprezece elevi ai lui Mikao Usui. El şi Andrew Bowling au învăţat de la ei şi i-au spus şi lui Taggart King, care mi-a împărtăşit şi mie informaţiile.

În primăvara lui 2002, m-am mutat din Arizona în Hawaii, pe insula Kauai. Niciodată nu-mi imaginasem că o să locuiesc în Hawaii până când au început să apară tot felul de informaţii despre Hawaii şi m-am simţit atras de acel loc. Am lăsat o astrogramă să-mi spună ce-i cu asta. Şi acolo scria că da, Hawaii este cel mai bun loc din SUA pentru mine! Aşa că am ajuns în Kauai, locul în care, nu-i aşa, se născuse Hawayo Takata…

Îmi imaginam că o să am acolo numeroşi pacienţi şi cursanţi. Am făcut tot felul de fluturaşi cu oferte şi i-am împrăştiat pe insulă. Ei mi-au adus o cursantă japoneză, din Tokio, care se afla acolo în vacanţă. În loc de clienţi şi cursanţi s-a întâmplat că am putut scrie această carte.

Într-o zi am primit un email de la o cursantă din Moscova (pe care am cunoscut-o în cadrul Distant Healing Network). Ea mi-a spus că arătase cursul meu unui editor şi că dorea să-l publice. Am fost şocat şi încântat! Imediat am început să rescriu totul sub forma unei cărţi. Simţeam că sunt responsabil pentru fiecare cuvânt pus acolo şi am început să cântăresc iar tot ceea ce scrisesem. Am descoperit că multe lucruri de acolo le primisem de la maeştrii mei, sau le descoperisem pe diverse site-uri. Şi am descoperit că multe lucruri nu puteau fi verificate, iar altele nu aveau sens.

Mi-am asumat sarcina de a rezolva asta şi am început munca. Trăind în cel mai frumos loc pe care l-am văzut, pe o colină în centrul insulei Kauai, m-am închis în cameră şi am lucrat zi şi noapte la această carte. […]

Şi am primit şi alte noutăţi de la Taggart King. I-am scris şi lui Dave King (nu e rudă cu Taggart), care, maestru Reiki şi el, împreună cu partenera lui, Melissa Riggall, fusese de mai multe ori în Japonia. Dave şi Melissa discutaseră sau se pregătiseră acolo cu mai mulţi discipoli ai lui Usui şi ai lui Hayashi. Dave, ca şi Taggart, s-a dovedit a fi o sursă excepţională de informaţie pentru carte.

Până atunci, în viaţa mea nu mă concentrasem atât de mult asupra nici unui obiectiv. Am descoperit că pot să mă ocup de asta ore în şir, toată ziua. Primeam uluitoare dezvăluiri de la Dave şi Taggart, plus informaţii deosebite pe parcursul meditaţiilor. Mozaicul spart care era Reiki începea să capete contur şi să fie coerent!

Am terminat de scris în mai puţin de trei luni. Am trimis manuscrisul prietenei de la Moscova. Pe lângă faptul că-mi era agent literar şi traducător, ea s-a oferit să facă şi ilustraţiile pentru carte. Am lăsat totul pe mâna ei şi am început să mă întreb dacă nu ar fi momentul să apară clienţii şi cursanţii. Încă eram uimit de modul în care proiectul cărţii apăruse în viaţa mea şi de cum fusese scrisă cartea. Totul se desfăşurase fără efort, uşor, şi parcă totul venise de la sine.

De abia după ce am terminat de scris mi s-au spus unele lucruri despre energia insulei Kauai, care m-au uluit şi mai mult. M-am întâlnit cu cineva care mi-a mărturisit că venise acolo tocmai pentru a scrie o carte şi a realiza şi alte proiecte. Mi-a spus că insula este recunoscută pentru energia ei binefăcătoare, care permite oamenilor să se concentreze (exact aşa cum descoperisem şi eu). Pe urmă am mai aflat ceva, că se spunea că insula corespunde uneia din cele şapte chakre majore ale Pământului, chakra celui de-al treilea ochi, a intuiţiei şi clarviziunii, considerată a fi şi centrul energiei Reiki în corpul nostru.

Multe întâmplări fericite! Dar nici un client sau cursant. Aşa că am început să fac un site. De mai mulţi ani voiam să creez unul despre Reiki, Johrei şi macrobiotică. Am învăţat cum se face un site, apoi, în 2003, am dat drumul la primele pagini.

Cartea era scrisă, site-ul funcţiona, dar eu tot nu aveam clienţi şi nici un loc pe care să-l numesc acasă, aşa că am înţeles că nu mai este locul meu acolo. Şi am început să primesc mesaje despre Kona, în Hawaii. Mi-am făcut bagajele şi m-am suit în avion. Două săptămâni mai târziu am ajuns în Hilo şi m-am simţit acasă pentru prima dată de când plecasem din Utah. (Pentru ca peste câteva luni să aflu că era locul în care Hawayo Takata trăise şi practicase Reiki ani în şir, ca şi locul în care se afla urna cu cenuşa ei.)

Cum aveam un loc în care să trăiesc, am făcut alte pliante referitoare la Reiki. Cu acelaşi rezultat ca şi în Kauai. Aşa că m-am concentrat pe site. Şi am început să iau contact cu practicanţi Reiki de pe tot globul. Îmi doream să fac o versiune electronică a cărţii, pe care oamenii să o poată descărca de pe site, dar încă nu aveam ilustraţiile. Iar prietena din Moscova îmi spusese că totuşi nu poate face fotografiile.

M-am gândit să caut pe altcineva, practicant Reiki dar şi fotograf, care ar fi fost persoana ideală. După luni de negociere, nu a ieşit nimic. Şi au apărut probleme cu editorul rus. Agentul şi traducătorul a recuperat manuscrisul şi a început să caute o altă editură. Au trecut luni de zile, dar nimic nu s-a întâmplat. Pe urmă un al treilea editor s-a declarat încântat de carte. Până la urmă, nu s-a întâmplat nimic, iar traducătorul mi-a spus că va edita singur cartea (ceea ce a şi făcut în 2007).

Între timp, am găsit un fotograf în Hilo. Un fotograf de renume internaţional, specializat în locuri exotice, Michael Ash. Ne-am întâlnit în piaţa cu produse artizanale, unde vindea cărţi poştale şi printuri ale fotografiilor sale, iar eu încercam să promovez Reiki.

Michael a fost de acord să facă pozele pentru carte. A dorit să le facem în exterior, ceea ce mi s-a părut şi mie o idee bună. Realizarea proiectului a fost o altă lecţie de răbdare. Utilizarea unui aparat împrumutat (digital, cu care Michael nu era obişnuit) şi care era disponibil din când în când, plus faptul că Michael locuia la 30 km de mine, a făcut ca totul să dureze luni de zile.

De abia în martie 2005 a fost gata cartea şi am pus-o pe site. La scurt timp după, un medic turc, care nu mai practica medicina şi se ocupa de reconectare pe linia Eric Pearl, s-a ocupat ca lucrarea să fie tradusă şi publicată în Turcia.

În primăvara lui 2006 am primit un mesaj similar din Iran, pentru traducerea şi editarea în farsi. Au venit apoi traducerile în franceză, spaniolă şi daneză. Practicanţi Reiki de pe tot mapamondul, mai ales maeştrii, se luminau la aflarea acestor noi informaţii venite din Japonia. Iar eu continuam să actualizez cartea, publicând a şaptea ediţie în decembrie 2006.

Traducerile din Iran şi Danemarca nu ajungeau la capăt, iar eu mă întrebam dacă va exista vreodată o ediţie tipărită în limba engleză. În timpul primului an de stat în Hilo, am încercat să caut un editor de limbă engleză. M-am gândit că orice editură care scoate cărţi de Reiki va fi interesată, din moment ce conţine asemenea informaţii explozive, care nu erau accesibile altfel. Aşa că am trimis-o unui editor celebru în domeniu, care a respins-o după două luni.

M-am uitat pe instrucţiunile de depunere a manuscriselor ale altor edituri şi agenţi literari şi am fost dezgustat. Toate erau identice, scrise cu aceleaşi cuvinte. Şi, înainte de a citi o pagină de manuscris, toţi se aşteptau să proiectez o campanie de promovare a cărţii de doi ani, să cutreier ţara pe cheltuiala mea şi chiar să contribui cu mii de dolari la campania de promovare! Nu-mi venea să cred ce citeam. Erau editori mari, dar se comportau exact ca aceia care publică lucrările pe cheltuiala autorului.

Nu am mers mai departe şi nici nu m-am mai gândit să le trimit manuscrisele. M-am gândit că, după ce vor exista suficient de multe ediţii în alte limbi, un editor de limbă engleză va observa asta şi mă va căuta. M-am mulţumit cu existenţa ediţiei electronice şi cu numeroşii oameni de peste tot, nu şi din Hawaii, care aflau de mine prin intermediul site-ului.

În 2007, cineva s-a oferit să găsească un editor, iar la începutul lui 2008 am primit oferta de la North Atlantic. Era un deja vu, zile şi nopţi de muncă, de strâns noi informaţii şi de actualizare a cum înţelegeam eu Reiki, cum funcţionează, cum are loc de fapt vindecarea, indiferent de tehnică şi metodă. Înţelesesem atât de multe lucruri noi, încât am rescris cartea aproape în întregime. Eram mulţumit pentru că ieşise mult mai bine. Şi eram recunoscător lui Roger Orcutt, Michael Daniel Neary şi Nichijo Fumon care mi-au oferit informaţii despre kotodame, Johrei şi terapie în general, informaţii care au îmbunătăţit enorm cartea. Aşa cum îi sunt şi lui Zeyneb Belbez, prietenul şi îngerul meu păzitor din Istambul, care îmi tot aminteşte că echilibrul este totul în viaţă!

De la prima formă a cărţii, din 2002, am simţit că nu este cartea „mea“, că am fost ales doar ca vehicul pentru ea. Prea multe întâmplări fericite: Taggart King alegând numele meu şi trimiţându-mi informaţia, modul în care am ajuns în Kauai, locul în care se născuse Hawayo Takata, apoi în Hilo, unde trăise şi practicase Reiki (am fost dus să vizitez şi casa în care fusese clinica). Pe parcursul scrierii cărţii am simţit că unele informaţii au venit direct de la Mikao Usui şi că însăşi Hawayo Takata e bucuroasă să vadă corectată istoria Reiki!…

Interviu dat de maestrul Don Beckett la apariţia cărţii sale Reiki, the true story, carte apărută şi în limba română.

Traducere de Vlad T. Popescu

Comments are closed.

Litera.ro