Cum moare o carte?

Monday, February 11, 2013
By Tudor

I-am privit mult timp pe anticari ca pe niste hiene care sfâsie trupul cărtilor aflate pe moarte. Pe acei anticari care se ocupă cu mormanele de cărti vechi, nu si pe aceia care sunt actori importanti pe piata bibliofilă. Am avut mereu o reactie negativă la vederea cărtilor expuse în conditii precare, ca într-un purgatoriu, direct pe jos, pe tarabe improvizate sau, mai nou, în câteva prăvălii din centrul Bucurestiului, cărti uzate de atâta utilizare sau cărti care nu au fost citite niciodată si s-au îngălbenit stând pe rafturile bibliotecilor sunt vândute la preturi de nimic.
Aveam senzatia că ele mor sub ochii mei, chiar dacă ar fi meritat o soartă mai bună. Atât ele, cât si cei obligati să le vândă din sărăcie, sau pentru că îsi părăsesc bibliotecile si tara. Mureau pentru că păreau puse la grămadă, pentru că titluri care meritau o soartă mai bună, căutate si dorite cândva, acum se aflau înaintea ultimului drum. Pentru că vedeam totul ca pe o etapă înaintea punctului de colectare a materialelor refolosibile.
Întelegeam că ele sunt ieftine si că, pentru un public anume, reprezintă singurele cărti accesibile, alt motiv de tristete într-o tară în care trebuie să astepti ca titlul dorit să se epuizeze, să fie vândut la solduri de către editură sau să ajungă dintr-o întâmplare în anticariat.
Oricum, de la distantă, fără să fi pierdut timpul în fata rafturilor, mi se părea că nu există nici un criteriu de selectie, că totul a devenit o marfă la mâna a doua. Marfă este orice carte, dar valoarea ei nu este dată numai de hârtie si manoperă, ci, încă sper, de ideile pe care le transmite.
Pe urmă am fost obligat să mă ocup de biblioteca unui prieten care s-a săturat să practice medicina în România si a optat pentru un viitor mult sub pregătirea si talentul lui într-o tară a tuturor posibilitătilor. Mărturisesc că am profitat si mi-am ales câteva cărti, dar, cum gusturile noastre sunt asemănătoare, nu am găsit multe titluri pe care să nu le am deja.
Am apelat, pe urmă, la o firmă care se ocupă de achizitia de cărti pentru anticariate, asteptând ca hienele să apară, să încarce totul, să plătescă o sumă derizorie, iar eu să predau cheile apartamentului către alt prieten, specialist în tranzactii imobiliare.
Surpriza mea a fost mare!
Cei doi tineri care au sosit au sortat cărtile după criterii de vandabilitate pe care nu puteam să le neg, au propus un pret foarte apropiat de cel pe care îl văzusem afisat în anticariat, au oferit chiar foarte mult pentru cărtile de medicină si pentru dictionare, apoi au lăsat într-un colt aproape jumătate din cărti, explicându-mi că ele nu mai interesează pe nimeni.
Atunci am înteles că purgatoriul anticariatului nu era lucrul cel mai rău ce se putea întâmpla cărtilor, că trebuia să mă ocup chiar eu de eutanasierea lor. Pentru că, desi aproape că i-am implorat, au refuzat colectia revistei Secolul XX, ca si aproape toate cărtile autorilor români apărute înainte de 1989.
Am vrut să fac o listă a cărtilor moarte. Am renuntat, prea multe nume celebre erau adunate acolo…

Comments are closed.

Litera.ro