Spune-mi unde citeşti, ca să-ţi spun cine eşti!

Monday, February 11, 2008
By Tudor

Este important răspunsul la întrebarea: “Ce cărţi cumperi?” Dar mărturisirea indirectă a preferinţelor pentru lectură este mult mai semnificativă când răspundem la: “Unde citeşti?” Pentru că, altfel, pornim o lungă discuţie despre preţul cărţilor, despre vecinul care şi-a ales un metru de cărţi potrivite cu biblioteca lui cea nouă, din vila lui cea nouă. Şi pentru că las domnişoarelor bătrâne subiectul “este nobil să furi o carte”…

Cititul în tren, când naveta cheltuie o oră din viaţa ta, pare o modaliate de a-ţi strica ochii. Dar îi prefer pe cei care, în loc să tragă o vodcă şi un tutun, se chinuie să citească în lumina chioară, indiferent dacă este vorba de o carte de aventuri sau de un roman la modă, de un manual sau de o lucrare de popularizare a ştiinţei. Pentru ei, cartea nu este un corp străin, este cea mai plăcută formă de “pierdut timpul”. Aşa cum, de fapt, îl câştigă, fără să vrea, toţi cei care citesc în ture de noapte, când nu au nimic de lucru, în pauza de masă, când n-au bani de ieşit în oraş, sau călătorind, când nu apelează la băutură şi bârfă.

Mulţi strâmbă din nas la ideea cititului în baie. Până când mi-a mărturisit cineva că jumătatea de oră petrecută acolo, până când face cârcei şi-i amorţesc picioarele, este cea mai bună deşteptare şi-l aruncă din prima clipă a zilei în miezul gândurilor, am citit “acolo” numai ziarele. Pe urmă am descoperit că locul în sine nu contrazice cu nimic o lectură mai dificilă. Recurg la acest sistem cei care au metabolismul legat de cultură şi nu mă miră când descopăr prin băi, pe maşinile de spălat, cărţi de la Cioran în sus.

Dar nimic nu se compară cu cititul în vârful patului, după ce ai avut curajul să stingi televizorul, stând într-o poziţie evident incorectă pentru coloana vertebrală, dar perfectă pentru concentrarea asupra paginii tipărite. Şi nu ca să adormi, ci ca să pierzi noaptea înghiţind lacom zeci, sute de pagini, ignorând efectele pe care le va avea renunţarea la somn. Pentru că în liniştea nopţii, când paraziţii de orice fel au dispărut, te afli în cel mai intim contact cu gândurile scriitorului şi devii un partener perfect al acestuia, eşti cel în mintea căruia se naşte cartea pentru a doua oară. Şi lângă pat se adună, într-un teanc instabil, marii romancieri, gata să-ţi alunge încă o dată somnul.

Şi se mai poate citi pe patul spitalului, în biblioteca publică, pe o bancă în parc, aşteptând maşina, pe scaunul incomod al cafenelei, într-o mie de alte locuri. De ce ne plângem că nu mai avem timp să citim din moment ce ne aflăm atâtea ore din viaţa noastră în spaţii care invită la lectură? De ce ne plângem că nu avem “loc” să citim o carte serioasă?

Comments are closed.

Litera.ro